top of page
Caută

Ce presupune colaborarea dintre părinte și instituție?

Un parteneriat de colaborare presupune implicarea tuturor celor vizați în procesul educațional, mai ales a adulților.

El include cerințe stabilite de ambele părți pentru a atinge un rezultat maxim dorit, dar mai ales comunicare constantă.


Colaborarea dintre părinte - instituție mai reprezintă un grad de rudenie pe o perioadă nedeterminată de timp, în care reprezentanții colaborări dețin drepturi și responsabilități stabilite prin semnarea contractului de colaborare.


Părinților putem să le sugerăm faptul că orice idee, întrebare, problemă cu care aceștia se confruntă în educația copilașilor poate să o discute cu noi, educatorii și împreună să găsim soluții care să convină ambelor părți astfel ca rezultatele să nu întârzie să apară.



Această relație este importantă în primul rând pentru copil, pentru că este prima experiență de socializare.


Există câteva reguli simple pentru a construi relații de succes.



✔️1. Ca și părinte caută să ai o atitudine pozitivă și măsoară cu dragoste acțiunile educatorului.


„Această doamna îi acordă puțină atenție copilului meu, cu siguranță va trece cu vederea și se va întâmpla ceva”.

Astfel de gânduri nu contribuie la stabilirea unor relații de încredere. În consecință, copilul simte disconfort la grădiniță, procesul său de obișnuire cu grădiniță este întârziat, copilul este într-o stare de contradicție internă. „Îmi place această doamnă veselă, iar mama și tata au vorbit urât despre ea”.

Prin urmare, o regulă importantă este că, indiferent de ceea ce se întâmplă la grădiniță, nu discutați niciodată punctele negative în fața copilului.


Se spune: câți copii sunt într-un grup, atâția ochi are educatorul.

Nu, ochii sunt la fel ca ai celorlalți. 😂

Dar toate celelalte simțuri sunt ascuțite la limită. La plimbare, educatorul nu aleargă după fiecare copil, ci îl aude - despre ce vorbește, cu cine se joacă, unde se află.


✔️2. Fii deplin încrezut că educatorii își oferă sufletul zilnic copiiilor.


Copilul acasă este centrul universului. Toată familia, toți adulții sunt în jurul lui.

Și, deodată se găsește într-o grădiniță, unde sunt mulți copii și toți sunt egali.

Este dificil pentru un copil să se împace cu asta, iată de ce este important să ne amintim că într-o grădiniță, educatorul, în primul rând, păzește interesele tuturor copiilor, un climat sănătos în grup este important pentru ea și nu ar favoriza anumite interese.

Pentru ea atmosfera creată corect în grup este cheia succesului.


✔️3. Comunicarea reciprocă dintre părinte și cele mai recente activități petrecute împreună cu copilașii.

A treia regulă spune că părinții au dreptul de a cunoaște ceea ce se întâmplă la grădiniță. Educatorul este obligat să ofere informații complete despre subiectele studiate la ora curentă, despre rutina zilnică, programul orei. Toate informațiile sunt postate în colțul părinților din grădiniță sau pe site-ul grădiniței.

La fel trebuie să fie și în cazul părinților, să comunice cele mai recente/importante lucruri din viața copilașului pentru a putea contribui la dezvoltarea emoțională eficientă.


✔️ 4. Fiți gata să ascultați sfaturile educatorilor.

Este important de reținut că educatorii sunt experții care au studiat psihologia copilului și care observă mereu și pot compara reușitele, comportamentul, starea generală a picilor, și prin urmare le este mai ușor să observe problema care au apărut la copil și să înceapă să lucreze chiar de la început.

Cu toate acestea, el va avea nevoie de implicarea ta ca și părinte și de muncă în echipă.


Este posibil ca uneori educatorul să vă recomande consultația unor specialiști extra, cum ar fi: un logoped, terapeut fizic sau alt profesionist, nu neglijați sfatul ei. O face doar de dragul copilului.






✔️5. Alege momentul potrivit pentru a comunica cu educatorul 🌞

De regulă, părinții încearcă să comunice cu educatorul în momentul în care iau copilul acasă.

Acesta nu este cel mai bun moment pentru asta.

Educatorul este în continuare responsabil de restul copiilor și trebuie să fie extrem de atent și să-i monitorizeze.

Este mult mai bine să vorbiți despre succesul copilului în timpul somnului.




✔️ 6. Respectați regimului de zi al grădiniței.

În grădinița noastră prezența copiilor este până la ora 9:00 apoi educatorul începe să lucreze cu întregul grup de copii, fiecare întârziere nu îi permite să continue în mod corespunzător activitatea sau să interacționeze cu alți pici.


Am dori să atragem atenția asupra unui aspect important - cunoașterea regulilor stabilite în grădiniță. Luând în considerare acestea, este de dorit să se încerce să se respecte unitatea cerințelor pentru o bună conlucrare și un efect mai concentrat asupra nevoilor copilașilor.






✔️7. Fiți atenți la felul în care comunicați! 🤗

Uneori, părinții, pentru că sunt în grabă „aruncă” în grădiniță copiii care plâng.

Educatorul face tot posibilul pentru a calma și a distra copilul, dar dă peste un zid de iritare și uneori grosolănie a părinților. Iar peste zi educatorul este nevoit să să lucreze cu copiii cu o dispoziție deja stricată, cu copilași indispuși și aproape neinteresați pentru că tati și mami au plecat în grabă.




✔️8. Nu uita să fii recunoscător!

Un cuvânt cald va aduce doar multă căldură, bunătate și încredere în relația voastră.


Pentru că recunoștința contribuie la dezvoltarea sentimentului de mulțumire și împlinire pentru orice membru a societății.


De asta au nevoie în special copiii noștri!


bottom of page