Caută

Cum pregătim copilașul de grădiniță?

Dacă ești un părinte a unui pici care urmează să meargă la grădi prima data, probabil deja ai făcut vizite și ai ales instituția pe care urmează să o frecventați. Indiferent dacă alegi o grădiniță publică sau privată, după ce ai soluționat întrebarea cu înregistrarea, actele, hăinuțele de schimb și cu toate cele, e foarte important să-ți pregătești puiul de grădiniță. Câteva sfaturi despre acest subiect au fost pregătite pentru voi de la specialiști grădiniței Kiddo Club.





Cum facem pregătirea de grădiniță?

În primul rînd vă sugerez să faceți vizita la instituție împreună cu copilașul, ca să fiți lînga el în timp ce face cunoștință cu ambianța și educatorul, care sunt noi și străini pentru copil.

Acum, în timpul pandemiei, copilașii sunt predați de către părinți la poarta instituției, de asta e important să faceți vizita cît mai aproape de începutul frecventării.

Nu e secret faptul că o bună comunicare cu copilul ne salvează de 90% din neînțelegeri și conflicte, de asta, este foarte important să-i spuneți copilului ce urmează să se întîmple.

De exemplu, la grădinița Kiddo Club, începem adaptarea treptat. Primele 3-4 zile piciul va rămîne la noi 1,5-2 ore, indiferent dacă este mai agitat sau se simte foarte bine. În acest caz îi explicați copilașului că va rămîne singurel, fără mami, să se joace cu copilașii și cu dna Educatoare, iar mami va veni neapărat să-l ia în scurt timp.



De obicei parintii evita sa-i spuna copilului ca va ramine ANUME singurel, si compara gradinita cu terenul de joaca. Aici si apare confuzia, iar copilul incepe sa plinga si sa protesteze.

În al 2-lea rînd, trebuie să-i spuneți copilului că pe lângă faptul că se vor juca, vor învăța și vor face activități, pot aparea situații de conflict între el și alt copil. Cineva poate să vrea să-i ia jucăria, creionul, etc, și să-i spuneți că în acest caz trebuie să se adreseze educatoarei. Comunicații copilului faptul că educatoarea este persoana căreia trebuie să-i spună tot de ce are nevoie, dacă îl doare ceva, dacă cineva la lovit, bruscat sau i-a luat jucăria, sau pur și simplu dacă vrea la mami.


E greșit să credeți că piciul nu vă înțelege. Copii înțeleg totul foarte bine, dar comunicarea trebuie să fie foarte directă, adica să-i spuneti exact așa cum este, deoarece copii nu pot înțelege sensuri ascunse și nu percep dublul sens.


Dacă veți urma aceste sfaturi, adaptarea va fi una blînda, copilul va fi pregatit, iar în citeva zile piciul va merge la gradi cu drag.



Va dorim succese și o adaptare ușoară!